Înțelepții de studio TV care deplâng anorexia afectivă a omului contemporan vorbesc, firește, doar despre sentimentele bune. Dacă ar lua în calcul și umorile negre, ar avea ocazia să vadă cum anorexicul se transformă în obez. Tristă soartă pentru cel mai vesel sport al lumii – să fie înconjurat de atâta ură. Ură instituționalizată și ritualică. Ura unor sălbatici propulsați de dragostea fetișistă pentru ciomag, lanț și rangă. Meciul nu mai e meci. El a devenit pretext pentru o poetică a ororii. Lumea nu o ia razna fiindcă există prea mulți oameni și prea puțină mâncare. E mult mai simplu. Trăim în nostalgia grotei și în fascinația tribului. Aliniați cazon la locul de întâlnire, așteptăm un ins congestionat, cu mintea adunată în bicepși, să ne conducă înapoi în starea de candoare rupestră. Frământăm bâta între mâini, ne mijim ochii printre pleoape de sânge și râgâim mulțumiți. Viață, ce mai!
Pentru televiziuni, podeaua năclăită de sânge e un festin îndelung invocat. La un sfert de litru de sânge, două puncte de audiență. Pentru trestiile gânditoare gata să filozofeze sprinten, omul urcat pe targă și apoi în ambulanță confirmă părerea lui Alan Brien: „Violența e vorba de duh a analfabeților”. Bine, și fotbalul? Lui ce-i rămâne din toată afacerea? Putem oare să-l transformăm în zeitate pe al cărei altar inși cu creierul terciuit de băutură și prafuri oficiază ceremonii de sacrificiu? E o glumă. O glumă proastă, lungă și primejdioasă. Transformând meciul în pretext pentru bumbăciri revanșarde, ne răpim o plăcere pe care altfel am plăti-o doar cu o oră și jumătate din viață: plăcerea de-a fi parte dintr-o poveste mereu transmisibilă.
Fotbalul limpezirii morale de care vorbea Camus când apăra poarta algerienilor din Oran, fotbalul iluminat al lui Galeano, fotbalul cu alaiul lui de pătimiri tratate duios-ironic de Hornby, fotbalul-metaforă din interviurile lui Rushdie și Vargas Llosa – fotbalul acesta ne scapă printre degetele înroșite și ne fuge din fața ochilor umflați. În locul lui ni se proptesc în față regimente de gorile trepanate, al căror scop în viață e tumefierea tribului rival. Atașament? Haida-de! Hegemonie? Vezi să nu! Nimic altceva decât plăcerea de-a distruge și de-a iscăli la grămadă un certificat de involuție. Beznă a gândului. Neant.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER